cum sa iesi in fata sau cum sa te scoti

e dur spus, dar ca sa ma fac clar inteleasa.

avem urmatoarea situatie: auzi o discutie despre ceva ce trebuie facut. dupa care, la scurt timp, te duci la sef si ii prezinti "ideea" ta. adica ii povestesti ce/cum/cand trebuie facut exact lucrul despre care ai auzit vorbindu-se. daca seful nu stie ca tu tocmai ai auzit discutia, esti apreciat, est proactiv si te implici, bravo. doar ca e posibil uneori sa te afirmi in detrimentul altora. ce faci? te afirmi, cu riscul sa il pui pe celalt intr-o situatie mai anapoda, sau iti vezi interesul propriu si te afirmi no matter what? ei bine, eu inca mai lupt cu mine sa ma conving ca eu sunt cea mai importanta, dar inca nu reusesc.

si ar mai fi o situatie: "eu nu am stiut, nu mi-a spus nimeni". v-ati intalnit cu asa ceva? delegi un task, dupa care faci follow-up, ca sa folosesc termeni corporatisti la moda. si intrebi in stanga si in dreapta si ti se spune ca nimeni nu stie despre ce e vorba. tu stii foarte bine ce/cui ai transmis, dar te trezesti cu un astfel de raspuns. cum reactionezi? iar daca in incercarea ta de a afla ce si cum NU s-a intamplat, primesti mai departe alte explicatii care te aduc intr-o stare pe care nu o pot exprima in cuvinte elegante. adica "poate mi-ai spus, dar am uitat. acum, daca am uitat, ce sa mai fac?!". si atunci te intrebi pe tine insuti/insati "eu acum ce fac? ma enervez si reactionez cum nu imi sta in fire? sau ma calmez si remediez ce se mai poate remedia si explic ce si cum?!". dificil, pentru ca suntem atat de diferiti si avem pareri/reactii atat de diferite, incat nicio situatie nu seamana cu alta, nicio persoana nu seamana cu alta si nu poti aplica un tipar. experinta ajuta? poate ... poate niste cursuri de stres management, comunicare, relationare ..... astept sugestii/pareri/sfaturi.

sa aveti o zi pe placul vostru!

"secretomania" de la gradinita

Satira si umor - Afis la intrarea intr-o gradinita, anunt catre parinti: "Nu credeti tot ce spun ccopiii ca facem la gardinita, caci nici noi nu credem tot ce spun ei ca faceti acasa".

foarte amuzant, asta din perspectiva "ambalajului" pe care il adauga copiii oricarei fapte petrecute la gradinita/after-school/clasele primare. da, copiii au tendinta sa adauge detalii si elemente care nu au fost nicio secunda in desfasuratorul real al evenimentului, dar ei sunt ferm convinsi ca lucrurile s-au intamplat asa cum spun ei. uneori e amuzant, alteori iti ridica semne de intrebare, de e nevoie sa ai o "discutie serioasa" cu educatoarea/invatatoarea.

dar, de cele mai multe ori, exista asa o intelegere tacita (sau poate nu?!) intre copii, sa nu spuna acasa ce fac ei la gradi. am vorbit cu ami multe mamici si s-au confruntat cu aceeasi situatie, mai ales pe la vartsta de 3 - 5 ani a copilului din dotare. ca apoi se apuca sa spuna absolut tot din casa :D.

noi am cam trecut de aceasta etapa, dar mai vad reminescente. astazi de exemplu, cand intreb copila ce a fcaut la scoala, avem un dialog cam asa:

- am facut ceva la matematica despre care nu pot sa iti spun
- cum asa, nu poti sa imi spui?1
- asa, nu trebuie sa stii tu
- pai ce poate fi secret in ce faceti voi la ora de matematica?
- mami, intelege, nu pot sa iti spun
- pai bine, si atunci de ce ai mai adus vorba? mai bine nu imi spuneai nimic. acum, daca ai deschis subiectul, trebuie sa imi spui ....
- nu pot, si nu iti voi spune despre ce e vorba

am lasat-o asa, nu am insistat, probabil voi afla eu intr-un fel sau altul ce e cu marele secret de la ora de matematica. eu imi incurajez copila sa ne spuna tot, sa fim prieteni si sa povestim de toate, ca sa nu ajungem in situatia in care nu stim ce face copilul nostru cand iese singur din casa. dar cat de insistent sa fii sa afli ce se intampla la scoala/gradi/after-school? pana unde sa intinzi "nervii" copilului sa afli ce iti doresti? stiu, veti zice ca exista tot felul de subterfugii, de care noi adultii ne putem folosi, sa ii luam prin "invaluire" si tot asa, dar la noi, uneori, nimic nu functioneaza. si secretul ramane secret.

deocamdata nu imi fac griji prea mari, dar mai incolo ..... atunci va fi o problema daca nu vom sti anumite lucruri. sper sa gasim abordarea care sa ne ajute sa nu ajungem in situatii dificile. mai caut, mai intreb, mai cercetez :)

sa aveti o zi pe placul vostru!

sa traiesti cu numele!

inteleg ca aceasta urare  se face in sudul tarii noastre, atunci cand cineva isi sarbatoreste onomatisca. asa cum e azi, de Sf Ion. Ocazie cu care urez si eu Ionilor, Ioanelor, Ionutilor, Oanelor, "La Multi Ani!".

ei bine, pana sa imi incep eu aventura in Bucuresti, adica acum vreo 14 ani, la noi in Moldova orice bucurie, ca sa zic asa, era intampinata cu "la multi ani". ca e zi de nastere, de nume, aniversarea casatoriei, an nou etc, totul la noi e cu "la multi ani".

dar iata ca ajung eu la Bucuresti si nu invat doar cele de la facultate, ca de aia ma trimisesera ai mei la capitala, ci invat si pentru viata - la zi de nume se spune "sa traiesti cu numele!", pai si fara el nu tariesti, sau cum?! stiu ca sunt rautaciaosa poate, dar nu inteleg aceasta urare.

am inteles, la americani se adauga 'happy" la motivul bucuriei: "birthday", "anniversary", "halloween", "new year" etc etc. si pana la urma asa mi se pare si corect, sa stii ce ii urezi omului.

desi, pe de alta parte, cu urarea noastra generala de "la multi ani", te scoti, cum am avut o situatie la un moment dat, cand eram cu totii adunati la o prajitura si a venit un coleg foarte incantat si a urat "la multi ani!", dupa care a intrebat ce sarabatorim. si indiferent ce sarabatoresti, al noi se cam potriveste "la multi ani". dar, "sa traiesti cu numele", pe asta eu nu prea o pricep. stie cineva daca isi are vreo origine in vremuri stravechi?! .....

pana aflu mai multe, la multi ani pentru noul an, sa vi se indeplineasca toate dorintele si sa va fie asa cum va doriti.