vi s-a intamplat vreodata ca cineva sa va "certe" de fata cu alti oameni, abolut gratuit? si nu ma refer aici nu numai la sefi, ci si la colegi care uneori au porniri nu tocmai prietenoase in situatii care pot fi rezolvate mult mai eficient daca folosim vorba buna.
de ce simt unii oameni nevoia de a-i admonesta pe cei din jur, fara a exista un motiv intemeiat? nu ma pricep eu foarte tare la oameni, dar am citit ca exista acel feed-back de tip sandvis (sandwich etc, inca nu stiu care forma de scriere a acestui substantiv este cea corecta). adica, daca ai ceva sa ii reprosezi cuiva, incepi prin a-i lauda una/mai multe din calitati (desigur, asumand ca are si calitati, nu numai defecte, si atunci esti "indreptatit/a sa il/o certi, dar chiar si aici e loc de discutii), apoi ii explici cum/unde/ce a gresit si apoi inchei discursul tot intr-o nota pozitiva. dar cred ca iti trebuie niste people skills, cum imi place mie sa le zic, ca sa poti sa faci asa ceva. unii simt nevoia sa certe, sa pedepseasca, sa arate in felul asta ca au o oarece autoritate si ca se impun (dupa umila mea parere, cei care se impun prin competente au un credit mult mai mare decat cei mai sus amintiti, dar asta o stiu doar competentii, din pacate).
a circulat mult timp pe internet o poza cu diferentele dintre boss si leader. una din cele mai exemplificative diferente este boss=inspires fear, in timp ce leader=generates enthusiasm. nu ma intelegeti gresit, nu sunt de acord sa venim la birou si sa fim cu totii prieteni, prietenii ti-i faci in alta parte (si asa stam o mie de ani la birou, cand plecam de aici, sa vedem aceiasi oameni?! :) - desigur, sunt si colegi la birou care merita sa iti fie prieteni, dar situatiile acestea sunt destul de putine). si spun asta pentru ca daca am fi cu totii prieteni, sunt de parere ca am pierde din profesionalism. ca daca esti prieten cu seful, nu prea ii vine sa te certe cand ai gresit cu ceva si uite-asa poti sa te inveti mai neatent, mai delesator etc, stiind ca oricum nu vei avea de suportat consecinte. deci cred ca nu trebuie sa fim prieteni. trebuie sa fim colegi, sa impartasim un stil de lucru si niste principii comune si sa ne facem treaba cat mai bine. dar, la fel de bine, cum am spus, nu trebuie sa tipam si sa admonestam ca sa ne aratam superioritatea. trebuie sa stim sa prezentam situatia astfel incat sa invete ambele parti cate ceva si data viitoare sa nu mai fie nevoie de "discutii".
si, in the end, simt nevoia sa ma explic - la mine la serviciu nu se intampla astfel de situatii on a regular basis, dar se intampla din cand in cand. dar am simtit nevoia sa scriu despre asta pentru ca, vorbind cu mai multi prieteni, mi-au spus ca si la ei la serviciu sunt astfel de situatii si ca daca cineva are ceva sa le reproseze, ei ar fi mai mult decat bucurosi sa isi asume greseala si sa isi indrepte comportamentul, daca "cearta" s-ar intampla altfel. pentru ca dezvoltam o anume aversiune fata de acele persoane si se poate crea o prapastie care greu poate fi inlaturata apoi si asta pentru niste motive banale.
i rest my case, sper cat mai putini dintre noi sa avem colegi care sa vrea sa rezolve unele situatii prin ridicarea glasului (aseara la o emisiune TV chirila si despot au fost intrebati care e nota cel mai de sus pe care o pot atinge - cred ca si colegii cu pricina vor sa experimenteze in acest sens :D). sa vorbim, domnule, ca oamenii, cum ar zice o cunostinta de-a mea, de ce sa ne certam, cand putem sa avem o discutie calma si eficienta?! asa sa fie, zic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu