sedinta cu parintii

copila mea este la scoala, in clasa pregatitoare. si saptamana trecuta am avut prima sedinta cu parintii. la clasa pregatitoare, sedinta este putin altfel, pentru ca nu se pun note/calificative, nu se pun absente (pentru ca nu exista catalog clasic, cum ni-l amintim noi).

sedinta mea cu parintii, ca sa zic asa, s-a desfasurat astfel - in ziua cu pricina am avut mari emotii si m-am pregatit sufleteste cum am putut eu mai bine. doar era prima sedinta cu parintii din viata mea de parinte :). in ziua respectiva, am avut destul de mult de lucru la birou, astfel incat ziua a trecut repede. mult prea repede, de a fost nevoie sa cam alerg pana la scoala.

si ajunsa la scoala, a inceput sedinta. ni s-au expus "problemele" clasei si ce se doreste pentru viitor. pe moment, cu gandul probabil la ce mai aveam de facut la birou si cum sa mai impartim timp si bani pentru diverse taskuri in familie, subiectele mi s-au parut cam puerile. si am plecat de acolo usor dezamagita.

ulterior, povestind si cu sotul acasa, apoi si cu bunicii copilei, si cu ceva colegi la birou, am constatat ca am privit aceasta sedinta cu ochii de adult coplesit de griji, am incercat sa despic firul in patru asa cum fac la birou, pentru a gasi cele mai bune rezolvari la orice, si nu m-am gandit nicio clipa ca de fapt sedinta chiar este despre niste copii de 6 - 7 anisori si ca acelea pe care ni le-a expus doamna invatatoare sunt problemele lor, specifice varstei lor si acelea trebuie discutate si analizate. si momentul in care am realizat asta a fost ca o palma peste fata, cand mi-am dat seama ca nu am reusit, in acea ora cat a durat sedinta, sa ma detasez de toate problemele si sa privesc acea intalnire ca ceea ce era de fapt - sedinta cu parintii unor copii de clasa pregatitoare, ale caror probleme, banale din punctul meu de vedere atunci, sunt probleme reale si specifice varstei si trebuie rezolvate adaptat varstei si conditiilor in care au loc. nu trebuie sa gandim prea mult orice problema, nu trebuie sa o adaptam mintii noastre de adulti setati pe rezolvarea de taskuri din ce in ce mai complicate, ci trebuie sa ne punem la mintea copiilor nostri si sa intelegem problemele lor si sa le gasim rezolvare pe masura copiilor.

cred ca ar trebui sa avem putin mai multa grija de sufletele noastre, sa nu le mai bombardam cu toate problemele ce ni se intampla in viata de zi cu zi si sa incercam sa intelegem copilaria atat prin ochii copiilor nostri, cat si prin ochii copiilor care am fost. poate asa reusim sa ne intelegem copiii mai bine si sa le fim alaturi in toate sensurile cuvantului. cel putin eu am am stabilit ca trebuie sa fac pentru mine si copilul meu.

sa aveti o zi pe placul vostru!