este important sa vorbim cu cei din jurul nostru. este la fel de important sa cerem sfatul, ajutorul, atunci cand simtim sa situatia ne depaseste sau nu suntem siguri pe ceea ce facem si avem nevoie de o incurajare extra.
dar ce facem atunci cand primim sfaturi pe care nu le-am cerut, si, mai ales, cand primim aceste sfaturi si nu suntem de acord cu ele?!
persoanele mai mari decat noi si cu o experienta de viata mai vasta, considera ca stiu mai bine decat noi cum trebuie procedat intr-o situatie sau alta. si atunci, fara ca tu sa ii intrebi, cu de la sine putere, deschid gura si isi dau cu parerea cum e mai bine sa procedezi. exista mai multe variante:
1. din respect, te faci ca iei aminte la ce ti se spune, dar mai departe faci tot cum crezi tu;
2. daca ai tupeul cu tine, spui ca nu esti de acord cu ce ti se spune si ca tu faci cum crezi tu, ca oricum nu ai cerut sfatul respectiv;
3. cum am mai spus si in alte randuri, exista varianta ca judecata ta de pana atunci sa simta urme de indoiala si sa te gandesti ca poate sfatul nu e chiar asa de nepotrivit si poate vei aplica ce ti se spune;
4. te faci ca nu auzi si iti vezi mai departe de ale tale, fara ca sfatul primit sa te afecteze in vreun fel.
e greu sa te comporti intr-un mod care sa impace pe toata lumea, mai ales cand vorbim despre persoane din cadrul familiei, care se asteapta ca vorba lor sa cantareasca greu si tu sa respecti intru totul ce ti se spune.
mai exista si varianta de la polul opus, atunci cand chiar ceri sfatul si te gasesti in fata unei situatii total neasteptate: "nu stiu, ca eu nu am fost la scoli ca voi, stiti voi mai bine cum trebuie procedat". personal, m-am intalnit cu ambele situatii si nu stiu sa spun care din ele este mai dificil de administrat, caci in ambele la un moment dat va fi cel putin o persoana deranjata de cele intamplate.
cred ca ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi sa decidem cui si in ce situatie cerem sfatul, la fel cum tot noi decidem daca punem sau nu in aplicare sfatul primit, chiar daca acesta a fost sau nu cerut.
sa aveti o zi buna si sa primiti numai sfaturi utile.
luni, 18 iunie 2012
vineri, 8 iunie 2012
Atentie, se inchid usile!
stiu, e ciudat titlul, dar astazi a fost un moment foarte simpatic cand, mergand cu metroul sa imi duc fetita la gradi, ea repeta in fiecare statie mesajul din difuzor. si cum folosea cativa decibeli, sa se faca auzita, i-am atras atentia, la un moment dat, ca oamenii din metrou au auzit-o deja pe doamna din difuzor si nu mai e nevoie sa repete si ea mesajul in gura mare.
dar dupa ce a spus a doua oara mesajul, am hotarat sa nu ii mai atrag atentia si sa o las sa se distreze cu usile si difuzorul. de ce am facut acest lucru? pentru ca am observat ca lumea in jur zambea. eu merg foarte rar cu mijloacele de transport in comun. astazi am fost nevoita sa duc eu fetita la gradi, pentru sotul meu joaca in deplasare in acest week-end (adica a mers impreuna cu colegii intr-un asa zis team-building, dar daca va spun ca sunt 8 baieti in delta dunarii, nu cred ca mai are rost sa explic ce se va intampla de fapt acolo).
si pentru ca eu nu stiu sa conduc (am permis de conducere, dar il am doar pentru situatiile de la banca sau mai stiu eu unde, cand iti trebuie si un al doilea act de identitate sa dovedesti ca tu esti de fapt), a ramas masina frumusel in parcare la bloc si ne-am pornit noi doua vitejeste spre metrou.
in metrou, autobuz, tramvai etc majoritatea calatorilor sunt indiferenti la ce se intampla in jurul lor. se gandesc la ce au de facut cand ajung la munca, poate isi fac planuri pentru week-end, poate fac meniul pentru vreo petrecere etc. cert este ca majoritatea au o fata daca nu posomorata, cel putin indiferenta. si atunci, cand am vazut ca sunt cateva persoane amuzate de jocul fetiteti mele, care se credea doamna din difuzor, am hotarat sa o las sa isi exerseze aptitudinile vocale. si desigur ca a facut asta si intre statii si cateva doamne din jur erau destul de amuzate.
si uite-asa, un simplu joc de copil, cateva vorbe spuse in joaca pot aduce un zambet pe un chip ingrijorat, poate chiar trist, pot face o persoana sa uite pe moment de gandurile personale si sa zambeasca la jocul nevinovat al unui copil.
diseara iar ma duc sa o iau de la gradi si vom merge tot cu metroul si voi urmari reactiile calatorilor, sa vad daca si dupa o zi de munca, la sfarsitul unei saptamani de munca, vor mai fi dispusi sa zambeasca la jocul unui copil.
sa aveti o zi frumoasa si plina de zambete.
dar dupa ce a spus a doua oara mesajul, am hotarat sa nu ii mai atrag atentia si sa o las sa se distreze cu usile si difuzorul. de ce am facut acest lucru? pentru ca am observat ca lumea in jur zambea. eu merg foarte rar cu mijloacele de transport in comun. astazi am fost nevoita sa duc eu fetita la gradi, pentru sotul meu joaca in deplasare in acest week-end (adica a mers impreuna cu colegii intr-un asa zis team-building, dar daca va spun ca sunt 8 baieti in delta dunarii, nu cred ca mai are rost sa explic ce se va intampla de fapt acolo).
si pentru ca eu nu stiu sa conduc (am permis de conducere, dar il am doar pentru situatiile de la banca sau mai stiu eu unde, cand iti trebuie si un al doilea act de identitate sa dovedesti ca tu esti de fapt), a ramas masina frumusel in parcare la bloc si ne-am pornit noi doua vitejeste spre metrou.
in metrou, autobuz, tramvai etc majoritatea calatorilor sunt indiferenti la ce se intampla in jurul lor. se gandesc la ce au de facut cand ajung la munca, poate isi fac planuri pentru week-end, poate fac meniul pentru vreo petrecere etc. cert este ca majoritatea au o fata daca nu posomorata, cel putin indiferenta. si atunci, cand am vazut ca sunt cateva persoane amuzate de jocul fetiteti mele, care se credea doamna din difuzor, am hotarat sa o las sa isi exerseze aptitudinile vocale. si desigur ca a facut asta si intre statii si cateva doamne din jur erau destul de amuzate.
si uite-asa, un simplu joc de copil, cateva vorbe spuse in joaca pot aduce un zambet pe un chip ingrijorat, poate chiar trist, pot face o persoana sa uite pe moment de gandurile personale si sa zambeasca la jocul nevinovat al unui copil.
diseara iar ma duc sa o iau de la gradi si vom merge tot cu metroul si voi urmari reactiile calatorilor, sa vad daca si dupa o zi de munca, la sfarsitul unei saptamani de munca, vor mai fi dispusi sa zambeasca la jocul unui copil.
sa aveti o zi frumoasa si plina de zambete.
miercuri, 6 iunie 2012
un simplu "multumesc!"
dar este intr-adevar atat de simplu? sau de fapt din acest "multumesc" deriva o sumedenie de alte fapte, vorbe etc? sau nu deriva, daca el nu este niciodata pronuntat....
am auzit si am spus la randul meu, de multe ori, prefer un simplu "multumesc" decat o recompensa materiala sau de alt fel. desigur, daca se poate sa le primesc pe amandoua ... asta e, traim intr-o lume materialista, daca nu ar trebui, cred ca sunt putini cei care ar munci, poate doar aceia care au ca si munca o arta, un hobby etc, dar sa nu ne indepartam foarte tare de la subiect.
asadar, un multumesc in locul altei recompense. atunci cand vezi ca ceea ce faci este apreciat de ceilalti, atunci cand simti sinceritate in glasul celui/celei care iti multumeste, atunci cred ca si data viitoare vei face cu drag ceva pentru persoana respectiva.
cum exemplele din viata de zi cu zi sunt cele mai concludente, voi veni cu unul pentru a ilustra "puterea lui multumesc!". la noi in cartier, ca in toate cartierele din Bucuresti, exista o covrigarie pe care noi o preferam. si in week-end, sau in alte zile libere, cand trecem pe acolo, fetita mea merge si cumpara "un covlig fala sale". intr-o sambata, sotul si copilul fiind somnorosi de dimineata, nu au vrut sa mearga cu mine la piata la cumparaturi. asa ca mi-am luat indemnul si sacosa si am pornit spre piata. dupa cumparaturile de pe lista si desigur, cateva care nu se regaseau pe lista si pentru care am primit comentariile de rigoare, m-am oprit, desigur, la covrigarie. in fata mea, 5 - 6 oameni. fiecare isi lua un covrig, o merdenea etc, dupa pofta, dupa buget, dupa solictarile celor somnorosi de acasa, care ii asteptau cu cumparaturile. niciunul din cei 5-6 oameni din fata mea nu a multumit atunci cand a primit produsul cerut. am ajuns si eu la rand si nu vreau sa ma dau rotunda ca ce politicoasa sunt eu, dar asa cum mie imi place sa aud multumiri, le ofer la randul meu, pentru ca, asa cum exista o vorba "nu ma doare gura" si mai ales cand impatcul e atat de mare. asa ca am luat eu cei doi covrigi aburinzi, am multumit si m-am pornit spre casa. numai ca ceva mi-a atrast atentia si mi-e retinut privirea la domnisoara care tocmai ca imi daduse covrigii - ei bine, fata ei s-a schimbat in momentul in care a auzit "multumesc". dintr-o figura as spune absenta, indiferenta pana atunci, dintr-o data a afisat un zambet, sincer, cald si a raspuns cu drag "cu multa placere!".
un cuvant poate aduce zambetul pe chipul unei persoane. si nu ma refer doar la domnisoara de la "covagalia" noastra preferata, ci sunt absolut convinsa ca si un CEO este incantat atunci cand angajatii, colaboratorii, mai stiu eu cu alte persoane mai interactioneaza el/ea in viata de zi cu zi la birou sau in viata personala, aude un "multumesc" sincer, care arata ca ceea ce a facut/spus este apreciat.
poate nu ma pricep foarte bine la vorbe, poate nu inteleg oamenii si situatiile foarte bine, dar stiu sigur ca mie cand imi multumeste cineva si o face si din tot sufletul, cu siguranta mi se umple inina de bucurie. spre deosebire de cei care considera ca "este treaba ta sa faci, multumirea vine la sfarsit de luna/de doua ori pe luna!" - a nu se intelege gresit, eu deocamdata nu m-am confruntat cu o astfel de situatie si sper nici sa nu mi se intample, dar am auzit ca se poate si asa.
cam atat, va multumesc pentru timpul acordat :)
am auzit si am spus la randul meu, de multe ori, prefer un simplu "multumesc" decat o recompensa materiala sau de alt fel. desigur, daca se poate sa le primesc pe amandoua ... asta e, traim intr-o lume materialista, daca nu ar trebui, cred ca sunt putini cei care ar munci, poate doar aceia care au ca si munca o arta, un hobby etc, dar sa nu ne indepartam foarte tare de la subiect.
asadar, un multumesc in locul altei recompense. atunci cand vezi ca ceea ce faci este apreciat de ceilalti, atunci cand simti sinceritate in glasul celui/celei care iti multumeste, atunci cred ca si data viitoare vei face cu drag ceva pentru persoana respectiva.
cum exemplele din viata de zi cu zi sunt cele mai concludente, voi veni cu unul pentru a ilustra "puterea lui multumesc!". la noi in cartier, ca in toate cartierele din Bucuresti, exista o covrigarie pe care noi o preferam. si in week-end, sau in alte zile libere, cand trecem pe acolo, fetita mea merge si cumpara "un covlig fala sale". intr-o sambata, sotul si copilul fiind somnorosi de dimineata, nu au vrut sa mearga cu mine la piata la cumparaturi. asa ca mi-am luat indemnul si sacosa si am pornit spre piata. dupa cumparaturile de pe lista si desigur, cateva care nu se regaseau pe lista si pentru care am primit comentariile de rigoare, m-am oprit, desigur, la covrigarie. in fata mea, 5 - 6 oameni. fiecare isi lua un covrig, o merdenea etc, dupa pofta, dupa buget, dupa solictarile celor somnorosi de acasa, care ii asteptau cu cumparaturile. niciunul din cei 5-6 oameni din fata mea nu a multumit atunci cand a primit produsul cerut. am ajuns si eu la rand si nu vreau sa ma dau rotunda ca ce politicoasa sunt eu, dar asa cum mie imi place sa aud multumiri, le ofer la randul meu, pentru ca, asa cum exista o vorba "nu ma doare gura" si mai ales cand impatcul e atat de mare. asa ca am luat eu cei doi covrigi aburinzi, am multumit si m-am pornit spre casa. numai ca ceva mi-a atrast atentia si mi-e retinut privirea la domnisoara care tocmai ca imi daduse covrigii - ei bine, fata ei s-a schimbat in momentul in care a auzit "multumesc". dintr-o figura as spune absenta, indiferenta pana atunci, dintr-o data a afisat un zambet, sincer, cald si a raspuns cu drag "cu multa placere!".
un cuvant poate aduce zambetul pe chipul unei persoane. si nu ma refer doar la domnisoara de la "covagalia" noastra preferata, ci sunt absolut convinsa ca si un CEO este incantat atunci cand angajatii, colaboratorii, mai stiu eu cu alte persoane mai interactioneaza el/ea in viata de zi cu zi la birou sau in viata personala, aude un "multumesc" sincer, care arata ca ceea ce a facut/spus este apreciat.
poate nu ma pricep foarte bine la vorbe, poate nu inteleg oamenii si situatiile foarte bine, dar stiu sigur ca mie cand imi multumeste cineva si o face si din tot sufletul, cu siguranta mi se umple inina de bucurie. spre deosebire de cei care considera ca "este treaba ta sa faci, multumirea vine la sfarsit de luna/de doua ori pe luna!" - a nu se intelege gresit, eu deocamdata nu m-am confruntat cu o astfel de situatie si sper nici sa nu mi se intample, dar am auzit ca se poate si asa.
cam atat, va multumesc pentru timpul acordat :)
marți, 5 iunie 2012
Puterea cuvantului
Buna.
as vrea sa scriu despre o intamplare banala, dar care reflecta foarte tare cat de importanta este o simpla vorba in viata noastra.
Ieri, la plimbare, fetita mea a cazut si si-a facut o rana la genunchiul drept. desigur, a fost o mare tragedie, cand a vazut putin sange s-a panicat, a trebuit sa o ducem in brate, caci durerea era atat de mare, incat nu putea pune piciorul in pamant - cu ghilimele de rigoare, desigur, pentru ca in final nu avea decat o zgarietura ceva mai maricica.
Am ajuns acasa, am tratat rana si, ca sa linistim copilul, i-am dat drumul la televizor, desigur, pe un canal cu desene animate. Uitandu-se ea captivata la desene, a uitat de piciorus. Si trece taica-su' pe langa ea si o intreaba: "Te mai doare?". nu pot sa va explic cata suferinta si durere a starnit aceasta intrebare, asa incat lacrimi au siorit pe obrajori in secunda imediat urmatoare. daca taica-su' isi vedea de mersul lui si de treaba pe care o avea de facut, copila nu si-ar fi amintit ca are buba si ca o doare.
De asemenea, mai tarziu in aceeasi zi, ne-am intalnit cu niste cunostinte, care amuzati de "suferinta" fetitei, s-au gandit sa faca tot felul de glume, de genul: " eu in locul tau, ma duceam direct la doctor". Si reactia ei, desigur a fost sa ne intrebe: "mami, tati, trebuie sa mergem la doctor?".
ce vreau sa spun este: atunci cand uitam sau facem uitate anumite intamplari, evenimente, o simpla vorba "aruncata in vant" ne trezeste sentimente din cele mai vii si puternice. la fel, o simpla vorba sadeste indoiala in mintea noastra. de cate ori nu ati fost in situatia de a lua o decizie, fiind ferm convins/a ca este cea mai buna decizie, dar atunci cand cineva a spus "nu era mai bine daca ....", ati avut indoieli asupra deciziei luate si de care erati foarte sigur/a?
asa cum se spune, traim in era comunicatiilor, comunicam in scris, prin e-mail, telefonic, si mai ales fata in fata (asta daca mai reusim sa ne intalnim unii cu altii si nu ma refer aici la serviciu, unde vrei-nu vrei trebuie sa te intalnestu cu colegii). si atunci cand comunicam starnim sau ne ne sunt starnite sentimente, intelegem situatii, vedem lucruri pe care altfel nu le-am fi vazut.
asadar, e foarte important sa spunem cuvantul potrivit la locul si momentul potrivit, pentru a nu da nastere unor situatii similare celor in care s-a aflat fetita mea, avand sentimentul de nesiguranta, indoiala, suferinta, in urma unor cuvinte spuse mai in gluma, mai in serios.
trebuie sa avem grija ce si cui spunem, chiar daca altii nu au grija, la randul lor, de efectul pe care cuvintele rostite de ei/ele l-ar putea avea asupra noastra.
sa aveti o zi buna.
as vrea sa scriu despre o intamplare banala, dar care reflecta foarte tare cat de importanta este o simpla vorba in viata noastra.
Ieri, la plimbare, fetita mea a cazut si si-a facut o rana la genunchiul drept. desigur, a fost o mare tragedie, cand a vazut putin sange s-a panicat, a trebuit sa o ducem in brate, caci durerea era atat de mare, incat nu putea pune piciorul in pamant - cu ghilimele de rigoare, desigur, pentru ca in final nu avea decat o zgarietura ceva mai maricica.
Am ajuns acasa, am tratat rana si, ca sa linistim copilul, i-am dat drumul la televizor, desigur, pe un canal cu desene animate. Uitandu-se ea captivata la desene, a uitat de piciorus. Si trece taica-su' pe langa ea si o intreaba: "Te mai doare?". nu pot sa va explic cata suferinta si durere a starnit aceasta intrebare, asa incat lacrimi au siorit pe obrajori in secunda imediat urmatoare. daca taica-su' isi vedea de mersul lui si de treaba pe care o avea de facut, copila nu si-ar fi amintit ca are buba si ca o doare.
De asemenea, mai tarziu in aceeasi zi, ne-am intalnit cu niste cunostinte, care amuzati de "suferinta" fetitei, s-au gandit sa faca tot felul de glume, de genul: " eu in locul tau, ma duceam direct la doctor". Si reactia ei, desigur a fost sa ne intrebe: "mami, tati, trebuie sa mergem la doctor?".
ce vreau sa spun este: atunci cand uitam sau facem uitate anumite intamplari, evenimente, o simpla vorba "aruncata in vant" ne trezeste sentimente din cele mai vii si puternice. la fel, o simpla vorba sadeste indoiala in mintea noastra. de cate ori nu ati fost in situatia de a lua o decizie, fiind ferm convins/a ca este cea mai buna decizie, dar atunci cand cineva a spus "nu era mai bine daca ....", ati avut indoieli asupra deciziei luate si de care erati foarte sigur/a?
asa cum se spune, traim in era comunicatiilor, comunicam in scris, prin e-mail, telefonic, si mai ales fata in fata (asta daca mai reusim sa ne intalnim unii cu altii si nu ma refer aici la serviciu, unde vrei-nu vrei trebuie sa te intalnestu cu colegii). si atunci cand comunicam starnim sau ne ne sunt starnite sentimente, intelegem situatii, vedem lucruri pe care altfel nu le-am fi vazut.
asadar, e foarte important sa spunem cuvantul potrivit la locul si momentul potrivit, pentru a nu da nastere unor situatii similare celor in care s-a aflat fetita mea, avand sentimentul de nesiguranta, indoiala, suferinta, in urma unor cuvinte spuse mai in gluma, mai in serios.
trebuie sa avem grija ce si cui spunem, chiar daca altii nu au grija, la randul lor, de efectul pe care cuvintele rostite de ei/ele l-ar putea avea asupra noastra.
sa aveti o zi buna.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)