marți, 5 iunie 2012

Puterea cuvantului

Buna.

as vrea sa scriu despre o intamplare banala, dar care reflecta foarte tare cat de importanta este o simpla vorba in viata noastra.

Ieri, la plimbare, fetita mea a cazut si si-a facut o rana la genunchiul drept. desigur, a fost o mare tragedie, cand a vazut putin sange s-a panicat, a trebuit sa o ducem in brate, caci durerea era atat de mare, incat nu putea pune piciorul in pamant - cu ghilimele de rigoare, desigur, pentru ca in final nu avea decat o zgarietura ceva mai maricica.

Am ajuns acasa, am tratat rana si, ca sa linistim copilul, i-am dat drumul la televizor, desigur, pe un canal cu desene animate. Uitandu-se ea captivata la desene, a uitat de piciorus. Si trece taica-su' pe langa ea si o intreaba: "Te mai doare?". nu pot sa va explic cata suferinta si durere a starnit aceasta intrebare, asa incat lacrimi au siorit pe obrajori in secunda imediat urmatoare. daca taica-su' isi vedea de mersul lui si de treaba pe care o avea de facut, copila nu si-ar fi amintit ca are buba si ca o doare.

De asemenea, mai tarziu in aceeasi zi, ne-am intalnit cu niste cunostinte, care amuzati de "suferinta" fetitei, s-au gandit sa faca tot felul de glume, de genul: " eu in locul tau, ma duceam direct la doctor". Si reactia ei, desigur a fost sa ne intrebe: "mami, tati, trebuie sa mergem la doctor?".

ce vreau sa spun este: atunci cand uitam sau facem uitate anumite intamplari, evenimente, o simpla vorba "aruncata in vant" ne trezeste sentimente din cele mai vii si puternice. la fel, o simpla vorba sadeste indoiala in mintea noastra. de cate ori nu ati fost in situatia de a lua o decizie, fiind ferm convins/a ca este cea mai buna decizie, dar atunci cand cineva a spus "nu era mai bine daca ....", ati avut indoieli asupra deciziei luate si de care erati foarte sigur/a?

asa cum se spune, traim in era comunicatiilor, comunicam in scris, prin e-mail, telefonic, si mai ales fata in fata (asta daca mai reusim sa ne intalnim unii cu altii si nu ma refer aici la serviciu, unde vrei-nu vrei trebuie sa te intalnestu cu colegii). si atunci cand comunicam starnim sau ne ne sunt starnite sentimente, intelegem situatii, vedem lucruri pe care altfel nu le-am fi vazut.

asadar, e foarte important sa spunem cuvantul potrivit la locul si momentul potrivit, pentru a nu da nastere unor situatii similare celor in care s-a aflat fetita mea, avand sentimentul de nesiguranta, indoiala, suferinta, in urma unor cuvinte spuse mai in gluma, mai in serios.

trebuie sa avem grija ce si cui spunem, chiar daca altii nu au grija, la randul lor, de efectul pe care cuvintele rostite de ei/ele l-ar putea avea asupra noastra.

sa aveti o zi buna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu