si daca totusi nu e asa?
de ce mereu se spune ca e foarte greu sa ne cerem scuze, sau sa recunoastem ca am gresit si sa suportam consecintele? in general, se pare ca barbatii isi cer scuze foarte greu dupa ce fac o nefacuta si nu si-ar cere scuze in ruptul capului. dar sunt si femei la fel de incapatanate, care cred ca nu isi cer scuze din ambitie, nu pentru ca nu ar fi constiente ca au gresit si nu ar vrea sa repare ce au facut/spus.
personal, nu cred ca e chiar asa de complicat sa iti cer scuze. pe principiul "greseala recunoscuta e pe jumatate iertata", eu prefer sa imi asum cele spuse/facute si sa imi cer scuze, daca e cazul. dar ce te faci atunci cand iti ceri scuze sau primesti scuzele, depinde de ce parte baricadei esti, si acestea nu prea mai conteaza?! adica da, apeciez ca X sau Y si-a cerut scuze, apreciez ca a recunoscut ca a facut/spus ceva anapoda, dar se mai poate repara cumva situatia doar prezentandu-ti scuzele? what's done it's done si daca chiar nu se mai poate reveni asupra situatiei, ce te faci? accepti scuzele, le apreciezi si incerci sa move on, ca si asa viata asta e prea plina de rele ca sa pui la suflet toate "nimicurile"...... si de altfel, de oricare parte ai baricadei esti, tot e cam aiurea. ca si cel care isi prezinta scuzele, e clar ca nu e in cea mai fericita postura. si atunci ce faci? te faci ca nu iti pasa de scuzele prezentate, te dai ranit in continuare sau accepti situatia exact cum s-a intamplat, accepti scuzele si, cum spuneam, move on?!
well, eu voi mai reflecta o vreme la acest aspect, pentru ca inca nu stiu care este cea mai buna abordare. de felul meu, sunt iertatoare, dar cateodata o mai aud pe mama spunand "dar mai pune-te si pe tine pe primul loc, sa nu iti mai pese intotdeauna de ceilalti!". voi ce ziceti?!
sa aveti parte de o zi fara scuze, de nicio parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu